Scorul e deja 2-0 pentru ei. Stai că s-a făcut 3. Privesc terenul dintr-un colț al stadionului. De jos. De la nivelul gazonului. Din locul în care am și avut o intervenție cu Dan Filoti, la Special. E porțiunea rezervată televiziunilor. Apare Gică Popescu. Marele nostru internațional. Căpitanul Naționalei și fostul căpitan al Barcelonei. E suplu și elegant. Dintr-o dată se aude: Gicăăăăăăă! Vino, frate, înapoi!!!! Ăștia ne mănâncă zilele! Veniți, fraților și luați-ne fotbalul înapoi!!
Nu sunt strigăte. Mai degrabă niște zbierete articulate greu, care vin din tribunele Giuleștiului. Popescu își țintuiește privirea spre joc, dar răspunde totuși cu un gest, din politețe. Peste tot ochi scoși din orbite și vene de la gât umflate aproape să plesnească. Ca din senin, îmi vine în minte evoluția lui Hagi de săptămîna trecută. Doamne ce jucător am avut! M-am îndrăgostit de Hagi iar din week -endul trecut.
Ăstora de azi le-aș pune în cantonamente toate meciurile lui Hagi. Să vadă de unde am plecat și unde ne-au adus. Mă întorc în zilele noastre. Mă uit spre oficială și văd un rând de burți umflate care privesc meciul pline și senine. Aproape că spargi puricele pe ele. N-ai nevoie de a doua unghie.
Cea mai proeminentă e a lui Stoichiță Mihai. Cămașa albă, țesătura ei, abia rezistă să nu pleznească la nasturi. Hmmmm! Acolo, în măruntaiele alea, sunt 8 ani de domnie. De boerie. De barosăneală. Sunt 8 ani de Sânul lui Adam. Acolo e magazia pentru 8 ani de adunat minciuni, vorbe fără sens, de rumegat degeaba, de fals patriotism, de impostură, de păcăleală la adresa fanilor, de șmenuri, de șmecherii, de sfidare totală. E magazia de fluide acumulate de niște băieți care s-au agățat de trupul echipei naționale exact ca niște lipitori. Și lipitorile astea au supt tot, până n-a mai rămas nimic.
Pe gazon, jos, în fața mea la zece metri fac incălzirea trei purtători de ghete cu crampoane: Olaru, Tavi Popescu și încă un băiat. Ceva mă forțează să mă duc peste ei. Vă spun și ce: atitudinea lui Popescu. Un sictir mai mare n-am văzut vreodată. Și să mergă îi e lene. Își mișcă greoi piciorușele firave. În spatele lui, Olaru e mult mai preocupat și îngândurat. El parcă suferă puțin. E mai preocupat. Dar pe lângă Tavi Popescu pare că trece totul fără pic de emoție. Sincer, îmi dă senzația că nu știe clar cât e scorul.
Mă întorc la celălalt eșalon de incompetenți. Cel de la tribuna oficială. Dintre toți conțopiștii, culmea, cel mai preocupat pare băiatul ăla care a fost caratist. Acum e un șef în FRF. A terminat școala Ștefan Gheorghiu și el. Nu putea primi un post mai jos. Acum sprijină nefiresc un zid de la o lojă a Giuleștiului. Puțin mai la dreapta, Belo, Burchel și încă cineva stau la vorba amical și zâmbesc. La fel și Gabi. Cum care Gabi? Bodescu. Un fel de Guzgan Rozaliu al FRF. Cel care n-a reușit să organizeze cum trebuie nici măcar o tragere la sorți. Dar, stai! Nu văd capul lipitorii celei mai mari. Ahhhh! Ba da! Este. Campionul mondial la marketing. Răzvan. Numele de familie îl știți. Cel despre care o să ne amintim și peste 100 de ani cu strategia lui. Chiar. Vă mai amintiți? Doamne, Dumnezeule! E de râs dacă n-ar fi de plâns.
Lângă mine, de deasupra mea și din toate părțile se strigă Demisia din toți rărunchii. Și ceva de genul: „Dacă țineți la echipă, să-i dați (plăcuța de înmatriculare) lui Stoichiță”. Foarte urât! Dezaprob cu tărie astfel de manifestări și înjurături. Din păcate, ele vin după 8 ani în care șefii FRF le-au dat suporterilor ceea ce au primit chiar ei după meciul cu Muntenegru pe Giulești. Oamenii simt și văd neputința unor inși puși în funcții, ci nu care vin din fenomen. Pentru că mai există un eșalon de vinovați despre care nimeni nu vorbește. Poate cel mai veninos pentru fotbal.
Eșalonul care i-a instalat acolo și care le-a promis domnia pentru veșnicie fără să fie trași la răspundere. Pălăria politică. Pentru că această caracatiță formată din lipitori, articulată ca un grup organizat pe trupul echipei naționale, exact ca un partid politic, a fost inventată de politicieni. Și-au pus acolo niște impotenți obedienți. Naționala are 100 de ani și încă-i mai duce pe spinarea ei, dar nu știm dacă mai are și puterea să se scuture.
Să dea jos pleava asta adunată ca râia pe oaie pe trupul ei, pentru ca apoi s-o ia de la capăt. Dar asta va depinde și de noi, și de suporteri. Trebuie s-o ajutăm! Oricare ar fi prețul!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER